Ce tip de sticlă termopan să aleg pentru ferestrele mele ?

condensul-sticla-termopan

Planistar Sun, 4 Seasons sau LowE : ce tip de sticlă să aleg pentru ferestrele mele ? Nu e mare lucru să aleg o sticlă termopan pentru ferestrele mele. În principiu… trebuie să se vadă prin ea și să izoleze bine termic și fonic.

Cam asta cauți pentru ferestrele tale… dar oare asta găsești ?

De la apariția pachetelor de sticlă termoizolante s-a urmărit reducerea pierderilor de căldură. Au fost dezvoltate de la an la an diferite tipuri de sticlă. Le-au fost îmbunătățite proprietățile, astfel că a apărut sticla LowE, în diverese forme și cu diverse îmbunatățiri aduse periodic. Ulterior s-a urmărit îmbunatățirea protecției solare. Au aparut diferite tipuri de sticlă folosite pentru protecție solară : 4 Seasons, Planistar Sun, reflexiva, colorată în masă sau laminată.

În acest moment ofertele de la furnizorii de tâmplărie PVC includ una dintre următoarele tipuri de sticlă : 4 Seasons, Planistar Sun sau SGG Low-E.

Primești 4 Seasons la preț de Low-E… dar îți aduce oare mai multe beneficii decât dezavantaje ?

Care sticlă este mai bună ?

Totul depinde de caracteristicile proiectului tău :

  • unde este poziționată casa ?
  • are ferestre pe fațada sudică ?
  • este echipată cu sisteme de umbrire ?
  • te deranjează mai tare căldura sau frigul ?
  • nu ai alte metode să te protejezi de soare ?

Doar răspunzându-ți la aceste întrebări poți afla ce sticlă i se potrivește casei tale. Soluția ideală ar fi ca arhitectul care a proiectat casa să fi făcut un calcul din care sa reiasă care este cantitatea energie necesară pentru încălzirea locuinței pe timpul iernii și care este cantitatea de energie necesară pentru răcirea casei tale pe timpul verii. Dacă este necesară mai multă energie să răcești spațiul pe timpul verii decât să încălzești pe timpul iernii, folosești sticla 4 Seasons. Dacă este mai greu să încălzești iarna, folosești sticla LowE și lași soarele să intre în casa ta, să te ajute și el la încălzire.

sticla termopam copil

Un lucru este sigur : nu prea ne este dat să ne întâlnim cu așa ceva !

Din acest motiv continuăm discuția cu faptul ca sticla 4 Seasons nu știe cand este primăvară sau toamnă. Nu știe nici măcar când este iarnă. Asta înseamnă că nu are cum să știe că tu vrei să intre mai multă căldură solară în casa ta și să te ajute la încălzirea locuinței. Deci pachetele termopan echipate cu 4 Seasons țin soarele afară din casă, iar tu trebuie să folosești o sursă de căldură pentru a avea confort în casă, cu niște costuri aferente.

Pelicula Low-E nu te protejează prea tare de razele solare, asta înseamnă că ferestra ta are nevoie de ajutor în lupta împotriva soarelui (rulouri exterioare, storuri, viță-de-vie, o terasă acoperită, o copertină). În schimb, de toamna până primăvara, lasă soarele să intre în căminul tău și să te scalde în razele lui.

În concluzie…

trebuie să pui în balanță ce îți place mai mult : răcoarea casei pe timpul verii sau căldura din toamnă-primavară ? Răspunde la întrebarea asta și vei afla singur ce sticlă ți se potrivește. Nici un agent de vânzări nu știe ce iți place ție mai mult, deci nu are cum să aleagă în locul tău.

articolul este o părere personală… bine documentată 😊
Marius Macarie (fenexpert.ro)