BLOG

De ce sa alegi ferestre clasa A (cu perete exterior de 3mm) ?

TOP 4 motive ✔ De ce sa alegi ferestre clasa A ?

Primul detaliu foarte important, de ținut minte, este că profilele clasa A au grosimea peretelui exterior de 3 mm (+/-0.2mm) ! Nu de 2,8 mm ! Păstrând aceasta idee în minte putem continua…

De-a lungul timpului, omul a vrut o deschidere cât mai mare spre lumină. Astfel, ferestrele au crescut în dimensiuni de la an la an. De la ferestrele mici, ale conacelor boierești din urmă cu peste 100 de ani, s-a ajuns la „pereții de sticlă” ai clădirilor moderne.

Dar nu e nevoie să mergem așa departe să vedem de ce ai nevoie ca ferestrele tale să fie clasa A. 😉

Dimensiunile în creștere continuă

În primul rând, dimensiunile ferestrelor au crescut odată cu timpul. Și continuă să crească! Implicit au crescut și greutățile pachetelor de sticlă folosite la aceste dimensiuni. Deci și rezistenta profilelor trebuie să fie corespunzătoare. Astfel, rezistența la colț / forța de rupere este cu 20% mai mare la profilele clasa A, față de profilele clasa B. Profiele clasa B care trebuie sa suporte greutăți mari sunt mai predispuse la crăpături sau chiar la rupere. Deci dacă vrei pachet cu 3 foi de sticlă pentru eficiență energetică, ar fi bine pentru tine să alegi ferestre clasa A.

Culoarea ferestrelor și dilatarea lor

Un alt motiv pentru care trebuie să alegi profile clasa A este că, odată cu evoluția designului și a felului în care ne personalizam locuințele au apărut culori mai închise ale tâmplăriilor. Tendința continuă spre culori închise, cum sunt antrazitgrau sau schwarzbraun. Asta face ca expunerea ferestrelor la soare să ducă la dilatări mai mari ale profilelor. În cazul profilelor clasa A, încovoierea și torsiunea sunt cu 12% mai mici decât la profilele clasa B.

Prețul

Un argument matematic este faptul că în profilele clasa B intră cu 10% mai puțin material decât în profilele clasa A. În concluzie, trebuie să fie cu cel puțin 10% mai ieftine decât profilele clasa A. În acest caz ar fi bine să știi un lucru. Diferența de calitate este mult mai mare decât 10%. Caz în care tu ești cel care pierde. Fii inspirat și alege profile clasa A !

Rezistența mecanică

În cele din urmă, dar nu neapărat ultimul motiv ar fi că, smulgerea șuruburilor este cu 20% mai grea la profilele clasa A. Astfel, șuruburile folosite pentru fixarea armăturilor și a feroneriei sunt mai eficiente. Ele oferă o rezistență mai bună a feroneriei și o statică excelentă a ramelor prin fixarea solidă a armăturilor de rigidizare.

Decizia este a ta !

Ce putem face noi, este să îți arătăm motivele pentru care să alegi profile clasa A. În felul acesta nu ai cum să alegi greșit…

Ce poți face tu, este să te asiguri că ofertele pe care le primești pentru ferestre PVC conțin profile cu peretele exterior de 3 mm grosime. Poți alege sa dai valoare banilor tai cumpărând ferestre clasa A, de calitate.